O nouă frontieră în bioacustica marină
Timp de decenii, capacitățile senzoriale ale rechinilor au reprezentat un mister pentru biologia marină. Deși știam de mult că aceștia se bazează pe miros și pe electrorecepție, percepția lor auditivă a rămas în mare parte necunoscută. Un studiu de referință realizat de cercetătorii de la Florida Atlantic University (FAU) a scos în sfârșit la lumină acest simț ascuns, confirmând că rechinii din specia blacktip (Carcharhinus limbatus) din mediul sălbatic posedă o capacitate remarcabilă de a auzi – și de a localiza cu precizie – sunete de la aproape 250 de picioare (aprox. 76 de metri) distanță.
Publicată în jurnalul Integrative Organismal Biology, cercetarea a utilizat o combinație inedită de supraveghere cu drone și proiecție acustică subacvatică pentru a monitoriza rechinii în mediul lor natural, în largul coastei comitatului Palm Beach, Florida. Spre deosebire de experimentele de laborator, care sunt adesea afectate de reverberațiile sunetului în bazine mici, acest studiu pe teren oferă prima dovadă cuantificată a faptului că acești prădători de top pot detecta și se pot orienta către surse sonore aflate la distanțe mari în mediul acvatic.
Metodologia sunetului
Pentru a asigura validitatea descoperirilor, cercetătorii au utilizat un protocol de testare riguros. Aceștia au plasat un difuzor subacvatic care a plutit odată cu curentul pentru a minimiza influența navei de cercetare asupra comportamentului rechinilor. Echipa a difuzat o serie de sunete de joasă frecvență, cuprinse între 100 și 800 Hertz, folosind un ton de 10 kiloHertz ca variabilă de control. Deoarece frecvența de 10 kiloHertz se situează în afara intervalului auditiv stabilit pentru acești rechini, lipsa unei reacții la acest ton a confirmat că modificările comportamentale observate au fost, într-adevăr, reacții la stimulii acustici de joasă frecvență.
Rezultatele au fost clare: rechinii blacktip au manifestat un „răspuns de tresărire” și au executat viraje rapide și deliberate pentru a se îndepărta de sursa zgomotului. Această mișcare direcționată indică faptul că rechinii nu doar simțeau o creștere a volumului ambiental, ci triangulau activ originea perturbării. Folosind hidrofoane calibrate și filmări aeriene cu drone, cercetătorii au putut confirma că aceste reacții au avut loc la distanțe de până la 74 de metri (aprox. 243 de picioare).
De ce este important
Această descoperire contrazice ipotezele îndelung susținute despre modul în care rechinii își percep mediul înconjurător. Deoarece rechinii nu au vezică înotătoare plină cu gaz – organ folosit în mod obișnuit de peștii osoși pentru a amplifica sunetul –, oamenii de știință au avut dificultăți în a explica cum detectează aceștia undele de presiune de la asemenea distanțe. Cercetarea sugerează că rechinii se bazează pe structurile urechii interne, în special pe macula neglecta, pentru a detecta mișcarea particulelor și vibrațiile asociate sunetului care circulă prin apă.
- Cartografiere senzorială îmbunătățită: Capacitatea de a auzi de la 76 de metri distanță le permite rechinilor să detecteze prada sau amenințările cu mult înainte ca acestea să intre în câmpul vizual.
- Sensibilitate la distanțe mari: Studiul demonstrează că rechinii răspund la sunet chiar și în zonele în care acesta se propagă diferit față de proximitatea imediată a sursei.
- Context ecologic: Înțelegerea impactului zgomotului antropic asupra deplasării rechinilor este critică pentru conservare, mai ales pe măsură ce nivelurile de zgomot din oceane continuă să crească.
Implicații pentru științele marine
Succesul metodologiei echipei FAU subliniază necesitatea efectuării cercetărilor comportamentale în mediul oceanic deschis. Setările de laborator creează adesea „oglinzi acustice” în care sunetul ricoșează din pereți, rezultând date care pot să nu reflecte cu acuratețe comportamentul animalelor în sălbăticie. Prin mutarea laboratorului în ocean, echipa a stabilit un nou standard pentru studiul vieții senzoriale a creaturilor marine. În viitor, cercetătorii intenționează să investigheze mecanismele din spatele acestei procesări auditive, explorând modul în care rechinii filtrează și prioritizează fluxul complex de date acustice pentru a naviga în ecosistemele lor subacvatice.
