Schimbarea strategiei de conservare
Timp de ani de zile, discuțiile globale privind conservarea zonelor tropicale au fost dominate de două direcții principale: stoparea defrișărilor și restaurarea terenurilor despădurite. Cu toate acestea, un studiu cuprinzător publicat în jurnalul Science sugerează că aceste strategii ar putea trece cu vederea o verigă critică. Cercetătorii unei echipe internaționale, conduse de Universitatea Lancaster, au demonstrat că protejarea pădurilor deja existente împotriva degradării — în special a incendiilor de vegetație și a tăierilor selective — oferă cele mai semnificative beneficii atât pentru biodiversitate, cât și pentru stocarea carbonului.
Studiul, care a monitorizat peste trei milioane de hectare în statul brazilian Pará între 2010 și 2020, pune sub semnul întrebării eficiența actualelor investiții în conservare. Analizând imagini din satelit de înaltă rezoluție alături de observații pe teren ale sutelor de specii de păsări și arbori, echipa a simulat diverse scenarii de mediu. Aceștia au concluzionat că, deși reîmpădurirea este vitală, ea este adesea o măsură reactivă, costisitoare și mai puțin eficientă atunci când este practicată izolat.
Nevoia urgentă de a stopa degradarea
Prevenirea perturbărilor forestiere a fost identificată drept „arma secretă” a unei conservări eficiente. Cercetătorii au descoperit că eforturile de a atenua incendiile și de a controla tăierile în pădurile primare au adus câștiguri de biodiversitate care au depășit cu mult pe cele ale proiectelor de restaurare. Mai mult, aceste măsuri de protecție s-au dovedit a fi aproape la fel de eficiente ca prevenirea defrișărilor totale în ceea ce privește menținerea stocurilor de carbon.
Momentul acestor descoperiri este de o urgență critică. Pe măsură ce fenomenul El Niño din 2026 se intensifică, „arcul defrișărilor” din Amazon se confruntă cu sezoane secetoase mai lungi, mai fierbinți și mai volatile. În aceste condiții, pădurile existente sunt tot mai vulnerabile la incendii. Cercetătorii susțin că politicile trebuie să se orienteze către strategii de intervenție rapidă, care să oprească degradarea înainte ca aceasta să necesite procese costisitoare de refacere ecologică.
De ce restaurarea nu poate fi singura soluție
Deși studiul pledează pentru protejarea ecosistemelor actuale, acesta nu sugerează abandonarea restaurării. În schimb, susține că restaurarea ar trebui privită ca un strat secundar al unei strategii mai vaste. În regiunile unde defrișările masive au avut deja loc, refacerea terenurilor agricole este esențială. Totuși, autorii avertizează că investirea resurselor în plantarea de noi copaci, în timp ce pădurile existente sunt lăsate să se degradeze, este echivalentă cu „a turna bani într-o găleată spartă”.
Cercetătorii subliniază că cele mai solide progrese în biodiversitate și sechestrare a carbonului au fost obținute doar printr-o abordare holistică: combinarea prevenirii defrișărilor, a prevenirii degradării și a restaurării punctuale. Pentru a atinge aceste obiective, echipa solicită o schimbare de paradigmă în care piețele de mărfuri — în special cele legate de producția de soia și vită — să își asume responsabilitatea pentru sănătatea pădurilor rămase, în loc să se concentreze exclusiv pe zonele deja despădurite.
De ce contează
- Eficiența costurilor: Protejarea biomasei existente este considerabil mai ieftină și mai productivă pentru sechestrarea carbonului decât încercarea de a crea noi ecosisteme forestiere.
- Conservarea biodiversității: Pădurile primare intacte oferă structuri de habitat pe care proiectele de restaurare umană se chinuie să le replice timp de decenii.
- Integrarea politicilor: Guvernele sunt îndemnate să nu mai trateze reîmpădurirea și protecția ca pe agende separate, deoarece acestea sunt strâns legate în lupta împotriva schimbărilor climatice.
- Responsabilitatea lanțului de aprovizionare: Responsabilitatea pentru sănătatea pădurilor trebuie să revină piețelor globale și industriilor care beneficiază de pe urma utilizării terenurilor.
