Paradoxul clasic al stabilității găurilor negre
În cadrul tradițional al relativității generale, găurile negre sunt considerate structuri extrem de stabile. Conform teoremei ariei a regretatului Stephen Hawking, o gaură neagră staționară — de tip Schwarzschild — posedă o integritate structurală care o împiedică să se dividă pur și simplu. Hawking a argumentat că o astfel de diviziune ar încălca a doua lege a termodinamicii prin scăderea entropiei totale a sistemului, făcând astfel fisiunea spontană o imposibilitate fizică în condiții clasice standard.
Timp de decenii, acest consens a rămas un pilon al fizicii gravitaționale, fiind susținut de observațiile fuziunilor găurilor negre. Totuși, o echipă de cercetători din Italia, Danemarca și Franța pune acum la îndoială validitatea acestei rigidități în condiții extreme. Studiul lor, publicat în Physical Review D, introduce conceptul provocator de „pantaloni” — o analogie vizuală pentru orizontul evenimentelor unei singure găuri negre care se ramifică în două „picioare” distincte.
Rolul rotației extreme
Echipa de cercetare, condusă de Francesco Sannino de la Universitatea din Napoli Federico II, susține că secretul acestei posibile fisiuni rezidă în energia de rotație. Spre deosebire de găurile negre staționare, cele care se rotesc aproape de viteza lor teoretică maximă dețin un rezervor masiv de impuls unghiular. Această energie, teoretizează echipa, ar putea fi convertită în mișcarea orbitală necesară pentru a separa cele două fragmente rezultate.
Obstacolele sunt însă semnificative. Pentru ca o gaură neagră să se dividă, trebuie îndeplinite trei condiții riguroase: să nu scadă entropia totală a sistemului, să conserve energia și impulsul unghiular, iar fragmentele rezultate trebuie să posede suficientă energie cinetică pentru a învinge propria lor atracție gravitațională reciprocă. Sannino subliniază că, deși acest scenariu „de purtare a pantalonilor” este posibil din punct de vedere matematic, el ar putea apărea doar într-un regim limitat de rotație extremă, acolo unde gravitația este împinsă la limitele sale absolute.
Dincolo de Einstein: dimensiuni alternative și instabilități
Studiul explorează și teorii din afara relativității generale clasice, analizând modul în care modificările aduse gravitației sau introducerea unor dimensiuni spațiale suplimentare ar putea schimba regulile jocului. În aceste modele cu dimensiuni superioare, cercetătorii au identificat scenarii în care crearea unor „fărâme” de găuri negre mai mici ar putea conduce, de fapt, la o creștere a entropiei totale, ocolind astfel interdicția clasică a scindării.
Mai mult, echipa a indicat instabilitatea Gregory–Laflamme în corzile negre multidimensionale și configurațiile neomogene ale găurilor negre ultra-rotative Myers–Perry drept candidați potențiali pentru acest fenomen. Aceste obiecte exotice, caracterizate prin orizonturi ale evenimentelor care se pot „gâtui” la capete, oferă o fereastră către un univers în care fisiunea găurilor negre ar fi putut fi o caracteristică a evoluției cosmice primordiale, în special în rândul găurilor negre mai mici formate în etapele incipiente ale universului.
De ce contează
- Gravitația fundamentală: Aceste modele ajută cercetătorii să testeze relativitatea generală a lui Einstein în raport cu teorii gravitaționale alternative.
- Informații despre universul timpuriu: Înțelegerea modului în care găurile negre primordiale se divid oferă indicii despre mediile de înaltă energie ale universului în formare.
- Limite de entropie: Studiul extinde limitele termodinamicii în spațiu-timpul curbat extrem.











