Un fenomen ceresc rar
Într-o descoperire care pune la încercare înțelegerea noastră despre evoluția stelară, astronomii de la MIT au identificat un sistem stelar unic, denumit ZTF J0440+2325, situat la aproximativ 300 de ani-lumină de Pământ. Spre deosebire de sistemele binare tipice, în care stelele își „înghit” partenerii printr-un colaps violent și rapid, acest sistem prezintă un proces mult mai lent și constant de consum stelar. Aici, o pitică roșie extrage treptat materie de la o pitică cenușie din apropiere, un proces care ar putea continua, teoretic, timp de miliarde de ani.
Sistemul a fost scos la iveală datorită Zwicky Transient Facility (ZTF), care monitorizează fluctuațiile de luminozitate ale boltei cerești. În timp ce analizau datele, cercetătorii au observat o curbă de lumină neobișnuită, cu formă triunghiulară. Spre deosebire de curbele line, în formă de clopot, produse de supernove, acest semnal sugera existența unei zone active persistente pe suprafața stelei, mai degrabă decât un eveniment exploziv.
Mecanica procesului de hrănire
Sistemul este alcătuit din două obiecte compacte aflate pe o orbită extrem de strânsă, care completează o revoluție completă la fiecare 87 de minute. Steaua gazdă are o masă de aproximativ 85 de ori mai mare decât cea a lui Jupiter, în timp ce companionul său, pitica cenușie, are aproximativ 25 de mase jupiteriene. Deoarece orbita este atât de mică — încapând în întregime în diametrul Soarelui nostru — forțele gravitaționale implicate sunt imense.
În loc să formeze un disc de acreție tradițional, des întâlnit în jurul găurilor negre sau al stelelor neutronice, materia extrasă din pitica cenușie se izbește direct de suprafața stelei gazdă. Acest impact de mare viteză creează un „punct fierbinte” (hotspot) intens și localizat. Pe măsură ce obiectele orbitează, acest punct fierbinte apare și dispare din câmpul nostru vizual, creând semnalul triunghiular ciudat și repetitiv care i-a nedumerit inițial pe cercetători.
Principalele concluzii științifice
- Denumirea sistemului: ZTF J0440+2325, situat la 300 de ani-lumină distanță.
- Perioada orbitală: 87 de minute, ceea ce îl face unul dintre cele mai compacte sisteme observate vreodată.
- Transferul de masă: Steaua gazdă consumă materie cu o rată de aproximativ o sută-miime din masa Pământului pe an.
- Sursa de energie: Fluctuațiile de luminozitate sunt cauzate de un punct fierbinte constant, format de materia care cade pe stea, nu de fuziunea stelară standard.
De ce este importantă descoperirea
Această descoperire oferă o verigă lipsă între două extreme cunoscute anterior ale comportamentului stelar: orbitele planetare stabile și înghițirea rapidă, catastrofală. Astronomii știau de mult că stele precum Soarele nostru se vor extinde în cele din urmă pentru a-și consuma planetele, însă ZTF J0440+2325 demonstrează că există și o a treia cale. „Pășunând” încet de pe urma companionului său, o stea poate menține o relație simbiotică stabilă, care persistă pe perioade geologice de timp.
Implicații viitoare
Identificarea acestui sistem oferă cercetătorilor o nouă metodă de a studia interacțiunea dintre obiectele cu masă redusă. După rezolvarea misterului semnalului luminos triunghiular, echipa este optimistă că va putea folosi tehnici de observare similare pentru a scana Calea Lactee în căutarea altor sisteme stelare „canibale”. Înțelegerea acestor procese de hrănire lente permite oamenilor de știință să perfecționeze modelele despre cum evoluează mediile stelare și, în cele din urmă, să clarifice perspectivele de supraviețuire pe termen lung ale corpurilor prinse în atracția gravitațională a gazdelor lor.
